Cum am reusit sa slabesc schimband modul in care gandesc?


Am început Programul de slabire NMC pe 21 iunie 2017, o zi binecuvântată de tot Universul. Fără să am prea multe așteptări, ba chiar aveam destule îndoieli, m-am hotărât, împinsă de ceva mai puternic decât voința mea, să mă înscriu.

Urmez programele Academiei PSY Development de aproape 2 ani, viața mea s-a schimbat cu ajutorul acestor programe mult în bine, eu m-am schimbat, ba chiar m-am vindecat de un psoriazis rebel, de care doctorii spuneau că nu se vindecă, dar se poate ține sub control, iar subiectul “SLĂBIT” era un punct foarte sensibil pentru mine, pe care, în mintea mea, îl îndepărtasem pentru totdeauna, în urma eșecurilor avute în trecut. Cu toate că vedeam, simțeam că am o protecție extraordinară în acest timp, că lucrurile din viața mea se schimbă ușor, ușor, dosarul cu gânduri despre slăbit îl pusesem acolo sus, pe un raft unde nu mai puteam să ajung.

Înainte de acest program eram o femeie de 1.62m, cu o greutate de 93 de kg (am avut anterior și 104 kg). Mă străduiam cu greu să le mențin, eram destul de supărată pe mine de cum arătam, îmbrăcată aproape neglijent (pentru că îmi era greu să înfrunt disprețul vânzătorilor, care îmi spuneau cu o satisfacție evidentă “nu avem haine cu măsuri atât de mari”) și care își găsea o alinare zi de zi, în dulciuri. Mâncam la masă repede, de obicei ceva sandwich-uri, cu gândul că urmează ceva dulce, mult-așteptatul DULCE. Eram convinsă că relația cu soțul meu era așa de rece din cauza a cum arătam și mă tânguiam la nesfârșit.

Acum, după ce am parcurs Programul Noul Meu Corp, în primul rând am înțeles că eu mă priveam de fapt așa cum credeam că mă privesc cei din jurul meu, eu mă disprețuiam pe mine și aceasta a fost cea mai importantă conștientizare. Acum, îmi iubesc corpul meu drag, îi mulțumesc zi de zi că vrea să se vindece alături de sufletul meu, care a avut cele mai multe răni, îi mulțumesc minții mele că se aliniază uneori la tot efortul meu și stă calmă și liniștită (nu mereu, este adevărat).

NMC-ul a fost pentru mine, mai mult decât un program de slăbit, un minunat instrument de vindecare, de transformare, cu toată zbaterea unui fluturaș care iese dintr-o omidă. Și poate că nu am respectat mereu orele de masă și poate că au fost zile când nu am făcut programul complet de meditație, dar nu am mai fost supărată pe mine și mi-am spus cu drag și indulgență că atâta am putut să fac azi, dar mâine o să fie mai bine. Cât despre mâncare, dacă cineva se întreabă, nu mi-a fost deloc greu, pentru prima oară în viața mea (și am ținut multe regimuri de înfometare, care au dat rezultate, dar pe care nu am putut să le mențin mai mult de câteva luni, deoarece revenea mereu și mereu gândul “De ce trebuie să fiu eu așa de chinuită? Eu nu merit așa ceva!”).

În prima săptămână, am luat de două ori seara câte o linguriță de miere, pentru că gândul la dulce era încă acolo, dar după aceea am uitat definitiv acest gând și nu am mai simțit această nevoie. Legumele au un gust mult mai bun pentru mine acum, fructele le savurez pur și simplu și sunt mereu în căutare de noi rețete fără zahăr, pentru familia mea dragă.

Azi, am 69 kg. Prietena mea a plâns când m-a văzut, a spus că are impresia că are alt om în față, că am întinerit. Pentru prima oară în viața mea, am fost eu pe primul plan pentru mine, iar oamenii din jurul meu, care m-au văzut și înainte, mă privesc cu un zâmbet de admirație. Mie mi se pare că am eliberat 24 kg de întuneric, de deznădejde și de renunțare la mine. Azi, viața mea are altă culoare, altă luminozitate.

Îi mulțumesc Ruxandrei pentru tot efortul său, pentru dăruirea sa! Mulțumesc pentru toată iubirea pe care am simțit-o din partea ei, pentru vocea ei blândă, dar fermă, care m-a ghidat în tot acest timp, pentru toată încrederea pe care a avut-o în mine, atunci când eu nu aveam.

Chiar dacă uneori mi-a fost greu, pentru că “aha”-urile au fost uneori dureroase, chiar dacă uneori am mai fost supărată pe mine pentru că nu reușeam să respect întocmai programul, imediat apărea EA într-un seminar în direct și îmi șoptea, parcă numai mie “Nu-i nimic dacă nu faci totul cum trebuie, important este să mergi mai departe!”, iar eu mă linișteam, îmi zâmbeam și mergeam mai departe cu capul sus, știind că este acolo, că mă susține cu sufletul și că îmi va arăta o cale luminoasă să continui.

Mulțumesc tuturor care au participat la acest program și participă în continuare și, nu în ultimul rând, mulțumesc celor care cochetează cu ideea de a intra în NMC și declar cu toată dăruirea de care sunt în stare că meritați acest Program și, dacă contează părerea mea, vă rog să o faceți fără nicio îndoială și cu convingerea că toată viața voastră se va schimba în bine!

Lasă un răspuns

Open

  INTRA IN GRUPUL NOSTRU FACEBOOK !